Eveniment 24 august
Tica Luminare

Dragi iubitori ai muzicii folk, deschidem seria evenimentelor culturale cu un concert special, susținut de Tică Lumînare. Evenimentul va avea loc:

• la data de 24 august, ora 20:00,
• în sufrageria muzeului „Undeva în Comunism”, pe Strada Covaci, în inima Centrului Vechi al Capitalei.

Notele melodiilor lui Tică Lumînare au călătorit în timp, traversând generații și epoci apuse; au răsunat în cabanele de munte și în lumina dansantă a focurilor de tabără, alături de prieteni dragi. Într-o lume în care muzica nu călătorea pe unde luminoase de internet, melodiile fermecătoare ale lui Tică Lumînare au străbătut suflete și s-au păstrat cu grijă în repertoriul tuturor folkistilor ce cântă pe munți, la cabane sau la un foc de tabară pe malul mării.

Folkul este mai mult decât muzică. Este o expresie a sufletului, o poezie a vieții, a iubirii, a legăturii cu natura, a bucuriilor și trăirilor autentice. Este despre a simți fiecare vers, fiecare notă, și a împărtăși aceste sentimente cu cei din jur. Sufrageria muzeului, cu decorul său autentic „de altădată”, este locul ideal pentru a trăi această experiență. Împreună vom savura un ceai și vom simți vibrația acordurilor folk într-un cadru plin de istorie și emoție. De asemenea, există posibilitatea de a comanda aperitive și alte băuturi (inclusiv alcoolice).

Vă reamintim că muzeul nostru și-a deschis porțile recent, în luna iulie a anului 2023, cu scopul de a aduce în atenția publicului tânăr și mai puțin tânăr perioada comunistă din istoria României. Prin intermediul evenimentelor culturale precum acest concert, dorim să conștientizăm și să aducem în prim-plan lecțiile trecutului pentru a construi un viitor mai bun.

Numărul de locuri în sufragerie este limitat, iar biletele sunt disponibile într-un număr redus. Pentru a vă asigura un loc la concert, vă rugăm să faceți o rezervare online.

INFORMATII DE INTERES

CAND?

24 AUGUST, 20:00

UNDE?

Muzeul Undeva in Comunism

CAT COSTA?

45 lei/persoana

CONTACT

0
    Your cart is empty