Gheorghe Ursu - și Revoluția pe care nu a mai prins-o
Gheorghe Ursu a fost inginer de excepție, pasionat de artă, disident anticomunist și tată iubitor care, în 1985, cu numai patru ani înainte de Revoluție, a fost ucis cu brutalitate de organele Securității. De ce?
Muzeul Comunismului din București, împreună cu Fundația Gheorghe Ursu și Muzeul Ororilor Comunismului în România vă invită la expoziția „Gheorghe Ursu și Revoluția pe care nu a mai prins-o”, al cărei vernisaj va avea loc:
– Miercuri, 17 aprilie, ora 18:00
– Muzeul Comunismului din București, Str. Covaci 6
– INTRARE LIBERĂ
Seara va debuta cu un tur gratuit al muzeului. În cadrul conferinței, vom avea onoarea de a-l asculta pe Andrei Ursu, fiul inginerului Gheorghe Ursu.
Notă: Expoziția va putea fi vizitată în perioada 18 aprilie – 12 mai, respectând programul și taxele de vizitare ale muzeului. Mai multe informații: www.undevaincomunism.com
Muzeul Ororilor Comunismului în România participă la acest eveniment cu parte din expoziția sa „Seismograf ‘77”, și anume cu două module – unul descriind contextul istoric al anului 1977, iar al doilea dedicat biografiei inginerului Gheorghe Ursu, cu date din arhiva familiei și de la CNSAS, unde vizitatorii îi vor putea asculta vocea disidentului. Seismograf ‘77 expune o microistorie a perioadei ceauşiste, concentrată mai ales pe contextul cutremurului din 4 martie 1977 şi a „replicilor” sale socio-politice.
—
Pe scurt, povestea Ing. Gheorghe Ursu:
Începând cu 1969, Ing. Gheorghe Ursu a realizat mai multe călătorii în Occident, în urma cărora a intrat în legătură cu disidenți anticomuniști precum Monica Lovinescu și Virgil Iernuca. Tot în acești ani, devine critic și deosebit de sarcastic în legătură cu abuzurile regimului comunist, pe care, în contextul lipsei libertății de exprimare, le încredințează jurnalului său.
După cutremurul din martie 1977, Nicolae Ceaușescu a ordonat ca blocurile avariate sa fie cosmetizate, fără a fi consolidate, ceea ce reprezenta un pericol iminent pentru o mare parte din populația Capitalei. Multe clădiri au rămas expuse până în ziua de astăzi. Imediat după seism, Ing. Gheorghe Ursu a fost angajat să facă parte din echipa de ingineri responsabili pentru expertizarea clădirilor și ca șef de proiect de consolidare la două clădiri, dintre care blocul Patria.
Ing. Gheorghe Ursu refuză semnarea proiectelor și scrie o scrisoare către Radio Europa Liberă, în care dezvăluie ordinul criminal al dictatorului. În urma citirii scrisorii pe post, Securitatea îl ia în vizor. Câțiva ani mai târziu, trimite o nouă scrisoare către același post radio, de data aceasta despre indicațiile dezastruoase ale dictatorului în domeniul cultural.
În 1984, scrie o nouă scrisoare legată de urmările cutremurului și modul cum au fost deturnate fondurile destinate consolidărilor. În decembrie al aceluiași an, jurnalul lui Gheorghe Ursu, în care acesta își notase gânduri și critici anticomuniste timp de zeci de ani, ajunge pe mâna Securității. Poliția politică a dictatorului constată că textele conțineau „grave manifestări și acțiuni ostile” și „calomnii la adresa conducerii de partid și de stat”, având și confirmarea că inginerul a fost autorul scrisorilor la Europa Liberă.
Gheorghe Ursu este anchetat timp de mai multe luni în stare de libertate, refuzând să „colaboreze”. La 21 septembrie 1985 este arestat sub pretextul că i s-ar fi găsit câțiva dolari la domiciliu, în urma unei percheziții. Acest motiv a fost fabricat deoarece Nicolae Ceaușescu nu dorea să riște izbucnirea unui scandal internațional în cazul în care inginerul ar fi fost reținut din motive politice.
Gheorghe Ursu refuză categoric să colaboreze cu Securitatea și în detenție. Torționarii îl vor supune la rele tratamente. După luni de tortură, în urma unor serii de bătăi brutale, inginerul este grav rănit în regiunea abdomenului și este lăsat să moară în chinuri.
Cazul Ing. Gheorghe Ursu nu a fost soluționat nici până în ziua de astăzi, după aproape 39 de ani. Foste cadre de Securitate au reușit să influențeze justiția, mistificând istoria acestui caz, așa cum au mistificat și istoria Revoluției din 1989. Tot nesoluționată a rămas și starea multora dintre clădirile Capitalei, care prezintă un risc major de prăbușire la următorul mare cutremur.
—
Ce înseamnă acest lucru pentru noi? Te invităm să descoperim împreună în cadrul evenimentului. Rezervă-ți locul la vernisaj acum!
INFORMAȚII DE INTERES
CAND?
17 aprilie, orele 18:00
UNDE?
Muzeul Comunismului din București, Str. Covaci 6
CAT COSTA?
Intrare liberă la vernisaj și conform taxelor muzeului la expoziție