Acum aproximativ 90 de ani a izbucnit Războiul Civil Spaniol, eveniment care a marcat evoluția ideologică a secolului al XX-lea. Pentru prima dată în istorie, adepții extremei drepte se aflau față în față în cadrul unui conflict de anvergură cu stânga (de la extreme - comuniști, anarhiști până la republicani democrați). Surprinzător, războiul a angajat o mobilizare uriașă a populației statelor europene. România nu a reprezentat o excepție, iar Partidul Comunist, aflat în ilegalitate, a jucat un rol mai important decât ne-am fi așteptat. Care a fost însă cursul evenimentelor?

Spania în război civil

Spania de la începutul secolului al XX-lea a fost o țară puternic afectată și polarizată de noile ideologii extremiste pe care le-a adus cu sine Primul Război Mondial. Preludiul anului 1936 s-a remarcat prin dictaturi de dreapta pe de-o parte (dictatura militară a lui Primo de Rivera), dar și puternice agitații de stânga (rebeliunea minerilor din Asturia în 1934).

Momentul care a aprins fitilul în peninsula Iberică l-a reprezentat câștigarea alegerilor din 1936 de către Frontul Popular (o coaliție a mișcărilor de stânga democratice, dar și extremiste). În consecință, un grup de generali marginalizați a declanșat o revoltă armată împotriva celei de-a Doua Republicii Spaniole. Statele europene s-au implicat rapid în conflict: Germania nazistă și Italia fascistă i-au ajutat masiv pe naționaliștii conduși de generalul Francisco Franco, în timp ce Uniunea Sovietică a sprijinit direct tabăra republicană. Conflictul a devenit unul de anvergură europeană, dând naștere unor cruzimi fără precedent de ambele tabere. Numărul morților înregistrat a fost de aproximativ 500.000, iar războiul s-a sfârșit cu victoria forțelor conduse de Franco, care au instaurat o dictatură cruntă. Din punct de vedere cultural, scriitori precum Ernest Hemingway și Eric Blair (George Orwell) sau pictori precum Pablo Picasso au ilustrat conflictul în arta lor.

Uniunea Sovietică și recrutarea în Partidul Comunist din România

În contextul sprijinului oferit de Uniunea Sovietică, Internaționala Comunistă, condusă de Moscova, a făcut un apel pentru recrutare în rândul Brigăzilor Internaționale, vizând inclusiv Partidul Comunist din România. Devenit ilegal din anul 1924, partidul încerca să se adapteze noilor realități interbelice. Războiul Civil Spaniol a reprezentat ocazia acestuia de a se face remarcat, dată fiind amploarea conflictului, dar și a implicării internaționale mai ales din partea partidelor comuniste. În anul izbucnirii războiului, a fost întemeiat un Comitet în cadrul partidului, a cărui responsabilitate a fost promovarea propagandistică a cauzei comuniste, dar s-au făcut și demersuri pentru recrutarea clandestină de voluntari. În total, aproximativ 400 de oameni (majoritar tineri) recrutați de PCdR au luptat în conflict.

În contextul arhivelor analizate de istoricul Mihai Burcea, putem admite că pentru o bună parte dintre aceștia implicarea în război a reprezentat atât o scăpare de sub represiunea statului român, dar și o oportunitate de a se dedica fervent luptei împotriva fascismului și implicit cauzei comuniste. Între numele cunoscute ale membrilor participanți se numără Valter Roman, Leonte Tismăneanu, Petru Borilă, Zigmunt Leibovici, Emil Schneiberg, frații Constantin și Mihail Burcă.

Voluntarii români - din Spania în Uniunea Sovietică și România

Conform mărturiilor lui Valter Roman (tatăl prim-ministrului post-decembrist Petre Roman), au existat în jur de patru formațiuni militare românești de partea republicană. Importanța lor tactică și strategică a fost limitată, însă potențialul propagandistic a fost exploatat la maximum atât în perioadă, cât și ulterior. În memoriile sale, Roman descrie lupta voluntarilor români ca pe un „exemplu luminos” și laudă inclusiv cuvintele de încurajare pe care ministrul de externe, Nicolae Titulescu, le-a adresat brigadiștilor români.

Odată cu terminarea conflictului, voluntarii români care au supraviețuit s-au refugiat în Franța și, ulterior, în Uniunea Sovietică. Cele mai reprezentative destine care au urmat au fost ale lui Leonte Tismăneanu, Valter Roman și Petre Borilă. Roman și Borilă s-au întors ulterior în țară odată cu armata sovietică în august 1944, în poziții de comandă a celor două divizii de voluntari români „Horia, Cloșca și Crișan” și „Tudor Vladimirescu”. Aceștia au contribuit activ la procesul de sovietizare a armatei, dar și a țării, per ansamblu. Tismăneanu în schimb a devenit, după 1948, o personalitate prezentă în comunizarea culturală, devenind redactor-șef la Editura de Stat pentru literatură politică.

Moștenirea Războiului Civil Spaniol - în Spania și România

Pentru veteranii români ai Războiului Civil Spaniol, deznodământul nu le-a adus gloria la care probabil se așteptau, nici măcar în interiorul propriului partid. După instaurarea regimului comunist din România, dar mai ales odată cu consolidarea puterii lui Gheorghe-Gheorghiu Dej, foștii brigadiști au fost văzuți cu suspiciune prin prisma „influenței” occidentale la care au fost supuși, iar mulți dintre ei nu au avut un loc de cinste în organizarea postbelică. Personalitățile menționate în paragraful anterior au devenit excepții datorită activității lor ulterioare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial care s-a rezumat, firește, în primul rând la fidelitatea ideologică față de Stalin și Uniunea Sovietică. Adesea, însă, nici aceasta nu reprezenta o garanție, așa cum rămân mărturie victimele epurărilor lui Stalin.

Pentru Spania, astăzi, Războiul Civil rămâne încă o tristă amintire, mai ales în contextul dictaturii lui Francisco Franco ce a urmat. Deși conflictul are o moștenire dificilă, lupta formațiunilor republicane a rămas într-o măsură în mentalul colectiv ca o rezistență a poporului spaniol împotriva extremei-drepte și a dictaturii. În aceeași măsură, implicarea sovietică a reprezentat un „măr otrăvit”. Dincolo de sprijinul material oferit, sprijinul sovietic a însemnat control rigid, epurări și, în definitiv, a contribuit la prăbușirea efortului de război republican.

Pentru România, implicarea comuniștilor români a rămas, în mare, un capitol închis și relativ puțin explorat, dată fiind moștenirea regimului. Cu toate acestea, în contextul proliferării unor narative pro-legionare (având în vedere implicarea voluntarilor legionari de partea naționaliștilor și moartea lui Vasile Marin și Ion Moța), reliefarea rolului jucat de voluntarii români de partea republicană ne oferă o imagine mai diversificată asupra problemei.

Keywords: Spain, Romania, war, civil war, volunteers, communists, Communist Party, Soviet Union; Further Reading: Beevor, Antony, Lupta pentru Spania. Războiul Civil Spaniol (1936-1939), Editura RAO, 2013 | Burcea, Mihai, Luptând pentru o iluzie: Voluntari români în Brigăzile Internaționale din Spania (1936-1939), Editura Cetatea de Scaun, 2017 | Burcea, Mihai (ed.), Corespondență din Spania. Voluntarii români în Războiul Civil Spaniol (1936-1939), Editura Cetatea de Scaun, 2017 | Preston, Paul, The Spanish Civil War: Reaction, Revolution, and Revenge, W.W. Norton & Company, 2007 | Thomas, Hugh, The Spanish Civil War, Penguin Books, 2003.

Inapoi la articole
Mai vechi Crime din comunism: asasini în serie, anchete mușamalizate și tăcere impusă de regim