Pământul „roșu”. Cum a fost pregătită colectivizarea în România comunistă (1944-1948)

Implementarea comunismului în România a fost strâns legată, în mod paradoxal, de lumea rurală. Deși ideologia, la rădăcinile sale, milita pentru cauza comună a muncitorimii, „avangarda” societății socialiste și ulterior comuniste, majoritatea statelor din Blocul de Est s-au lovit de problematica țărănimii. În URSS, problema fusese „rezolvată” prin brutala colectivizare stalinistă a anilor '20-'30, a cărei gestionare deficitară a dus la milioane de victime.

Pentru România, stat eminamente agrar și a cărui situație țărănească rămăsese un punct nevralgic și intens dezbătut încă de la fondarea statului modern în secolul XIX, „soluția” de inspirație sovietică a avut consecințe în definitiv nefaste, printre care menținerea în subdezvoltare a lumii rurale.

Vai de cei învinși. Țăranul român și finalul celui De-al Doilea Război Mondial

Al Doilea Război Mondial a reprezentat o tragedie de proporții pentru România urbană, cu atat mai de seamă pentru cea rurală. Între anii 1941-1945, dintre cele peste 500.000 de victime civile și militare pe care le-a avut România, majoritatea covârșitoare a acestora au provenit de la sat.

Dezastrele militare de pe Frontul de Est, dar și cel din timpul schimbării armelor la 23 august, au adus situația țăranilor în prag critic. Devastarea produsă de marile manevre efectuate pe front, pierderile umane din rândul bărbaților tineri care munceau pământul, dar și ocupația sovietică începută în anul 1944 au împovărat cu greu o pătură socială ce, în perioada interbelică, își câștigase cu mare dificultate proprietatea asupra pământului.

România în tranziție către bolșevism. Înrăutățirea condiției țărănimii

Deși schimbarea taberelor, efectuată la 23 august 1944, a găsit România alături de Uniunea Sovietică împotriva vechiului aliat (Germania Nazistă), la finalul războiului țara a fost tratată ca un stat învins, fapt consfințit în tratatul de pace de la Paris din 1947. România se obliga astfel să despăgubească Uniunea Sovietică prin reparații de război în valoare de 300 de milioane de dolari.

Plata acestora nu a fost realizată în valută, ci în bunuri - petrol, resurse ale solului și subsolului, dar și o rechiziționare considerabilă a producției agricole.

Înaltul Comandament Sovietic a fost responsabil de tranziția postbelică a României conform tratatelor - fapt ce a dat mână liberă sovieticilor în exploatarea materială a tuturor păturilor sociale - din nou, mai cu seamă, a țărănimii. Estimativ, costurile reparațiilor de război ar fi ajuns, în fapt, la 2 miliarde de dolari la care se adăugau și costurile ocupației.

Mărul otrăvit al reformei agrare. Sărăcirea sistematică a țărănimii

În aceste condiții, Partidul Comunist Român care se afla în plin proces de cucerire a puterii, și-a dat seama că trebuia, într-un fel sau altul, să câștige măcar o parte din țărănime în susținerea cauzei bolșevice.

În martie 1945 a avut loc reforma agrară, prin care au fost expropriate vechile proprietăți ale moșierilor de 50 de hectare sau mai mult. Nu doar atât, însă măsurile au lovit în mod expres comunitatea germană, fiind invocată colaborarea cu forțele naziste din timpul războiului. Potrivit cercetărilor lui Gail Kligman și Katherine Verdery, în medie, fiecărui țăran i-au revenit 1.3 hectare de pământ. Reforma a fost folosită intens din punct de vedere propagandistic, pregătindu-se alegerile din 1946 (care în final au fost falsificate și câștigate de comuniști).

Din aceeași cercetare, reiese că pământul primit nu a fost doar o „mită” electorală, ci a pregătit și colectivizarea ulterioară. Astfel, aproximativ 27% dintr cele 1.440.000 hectare expropriate au rămas în proprietatea statului. Reforma a fragmentat restul de 73% din proprietatea funciară revenită țăranilor, iar peste două treimi din gospodării au rămas cu un lot nu mai mare de cinci hectare.

De asemenea, măsurile comuniștilor au vizat și confiscarea inventarului agricol, dar și a mașinăriilor. Astfel, rezultatul a fost unul care a avantajat noua conducere: țărănimea era teoretic „împroprietărită”, însă puternic divizată, iar noii țărani împroprietăriți deveneau dependenți de conducerea comunistă, care administra mijloacele necesare unei agriculturi eficiente.

Rezistență și foamete. Cum întâmpina țăranul român proclamarea Republicii

După înfăptuirea reformei, situația țărănimii a continuat să se deprecieze. Sub presiunea costurilor ocupației, dar și a măsurilor luate de conducerea comunistă, anii 1946-1947 au fost o perioadă marcată de lipsuri alimentare severe și foamete, mai ales în nordul și nord-estul țării.

În contextul dezastrului aprovizionării alimentare, a fost legiferat în anul 1946 sistemul cotelor obligatorii din producția agricolă, care trebuiau livrate către stat, acestea fiind reglementate mai departe inclusiv pe perioada anilor '50.

Pentru țărani, rezistența a îmbrăcat diverse forme. Consecințele represiunii puteau fi severe, așadar țăranii nu au refuzat neapărat predarea cotelor, însă au căutat să ocolească din condițiile impuse. Astfel, produse din recoltă erau ascunse, recolta oferită satului era parțial înlocuită cu alte materiale sau numărul animalelor nu era integral declarat. Dezorganizarea procesului de comunizare era evidentă, astfel încât inclusiv autoritățile locale cădeau pradă corupției, neîndeplinind nivelul cotelor cerut de stat.

Anul 1948 și proclamarea Republicii a găsit țăranul român într-o poziție vulnerabilă și remarcabil de săracă. Dacă perioada interbelică reprezentase, cel puțin la început, o perioadă de stabilizare în viața rurală, demararea procesului de comunizare a țării a însemnat o destructurare profundă a nou și puțin-câștigatei proprietăți țărănești, readucând țăranul român într-o poziție de servitudine abuzivă.

Sugestii de lectură:

KLIGMAN, Gail; VERDERY, Katherine, Peasants under Siege: The Collectivization of Romanian Agriculture, 1949–1962, Princeton, Princeton University Press, 2011.

DOBRINCU, Dorin (coord.); AIOANEI, Alexandru-Dumitru; LISNIC, Dumitru; LĂCĂTUȘU, Dumitru (eds.), The Collectivization of Agriculture in Romania: Social Engineering, Political Violence, and the Peasantry’s Response. Documents. Vol. I: 1949–1950, Iași, Alexandru Ioan Cuza University Press, 2017.

ROMANIA, Law No. 68 of 16 February 1946 on the Organization of the Collection of Plant and Animal Agricultural Products and the Distribution of Industrial and Food Products in Rural Communes, in The Official Gazette of Romania, no. 40, 16 February 1946.