Cele mai multe filme în perioada comunistă aveau drept scop promovarea idealului comunist al omului nou. Teme frecvent abordate erau cele istorice, aceste filme dând impresia că înfățișează întocmai evenimentele petrecute, idealizând imaginea strămoșilor. Însă realitatea era de multe ori manipulată, cu scopul promovării ideologiei comuniste.

De exemplu, în multe dintre filmele lui Sergiu Nicolaescu, romanii erau prezentați ca fiind „cotropitorii” ce îi atacau pe daci. Scopul acestei idei era acela de a împământeni în conștiința populară spiritul naționalist, în care erau respinse atât influențele occidentale, cât și cele din URSS.

Până la mijlocul anilor ‘70, industria cinematografică a fost într-o perioadă de creștere rapidă, atât în ceea ce privește producția de filme, cât și interesul pentru vizionarea acestora. Însă mai târziu, în perioada de declin a anilor ’80, susținerea industriei cinematografice locale a scăzut.

În contextul cenzurii stricte, anii '80 au adus o înflorire a contrabandei de casete video cu filme occidentale. În spatele acestei afaceri se afla o rețea susținută și protejată de Securitate, care asigura atât introducerea ilegală în țară a casetelor, cât și desfășurarea operațiunilor de copiere și dublaj. Popularitatea lor alimenta un fenomen social inedit: organizarea de „seri de film” la prietenii sau vecinii care dețineau aparatura necesară, așa-numitul „video”, contra unor sume de bani sau bunuri.

Acest sistem evidențiază nivelul extrem de corupție din perioada comunistă, în care organe de stat erau implicate în organizarea de activități pentru obținerea de câștiguri ilicite, punând interesul unui grup restrâns de persoane deasupra ideologiei declarate.

Fotografiile au fost realizate în Muzeul Comunismului din București, aflat pe Str. Covaci 6 din Centrul Vechi, care își așteaptă publicul în fiecare zi (miercuri închis), de la 10:00 la 19:00. Bilete: https://undevaincomunism.com/ro/buy-tickets/

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *